Salariul mediu net din România a scăzut în mai la 5.508 lei

Managerii din comerțul cu amănuntul estimează creșteri accentuate de prețuri în următoarele trei luni

Salariul mediu net din România a scăzut în mai la 5.508 lei

Salariul mediu net din România a scăzut în mai 2025 la 5.508 lei, cu 139 lei mai puțin decât în aprilie. Reprezintă o diminuare de 2,5%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică.

Câștigul salarial mediu brut a fost de 9.187 lei în mai, cu 228 lei mai mic decât cel înregistrat în luna precedentă, o scădere de 2,4%.

Pe sectoare de activitate, cele mai mari salarii nete s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului, cu 11.696 lei, urmată de activitățile de servicii în tehnologia informației, cu 11.558 lei. La polul opus, cele mai mici salarii au fost în hoteluri și restaurante, cu 3.346 lei, și în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, cu 3.440 lei.

CITEȘTE ȘI: Tineri din Tunisia și Maroc, amenințați cu un cuțit în Complexul Studențesc din Timișoara

Cele mai semnificative scăderi ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în activitățile de asigurări și reasigurări, cu 27,6%, și în extracția petrolului brut și a gazelor naturale, cu 27,1%. În schimb, creșteri au fost în fabricarea calculatoarelor și produselor electronice și optice, precum și în transporturile pe apă, ambele cu 4,1%.

În sectorul bugetar, învățământul a înregistrat o creștere de 3% a salariului mediu net, ca urmare a reluării plății cu ora a cadrelor didactice, iar administrația publică a crescut cu 0,6%. Sănătatea și asistența socială au scăzut ușor, cu 0,4%.

Deși pe termen scurt salariile au scăzut, evoluția anuală rămâne pozitivă. Comparativ cu mai 2024, câștigul salarial mediu net a crescut cu 7,6%. Indicele câștigului salarial real a fost de 102% în mai 2025 față de aceeași lună a anului trecut, scrie Mediafax.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *