
Cu motocicleta electrică prin Piața Unirii
Un minor în vârstă de 17 ani, din Dumbrăvița, a fost depistat de polițiștii locali circulând în Piața Unirii din Timișoara cu o motocicletă electrică neînmatriculată și fără a avea permis.
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și Ordine Publică au observat, joi seara, în jurul orei 19, în Piața Unirii, o persoană care conducea o motocicletă electrică. Acesta a fost oprit în zona Străzii Florimund Mercy, iar în urma legitimării s-a stabilit că are 17 ani și are domiciliul în comuna Dumbrăvița.
CITEȘTE ȘI: Femeie arestată la Timișoara după ce a născut în vasul de toaletă și a lăsat bebelușul să se înece
”Cel în cauză nu avea permis pentru a conduce vehicule de acest tip, iar motocicleta nu era înmatriculată. Drept urmare a fost solicitat un echipaj din cadrul Biroului Rutier de la Poliția Municipiului Timișoara, căruia i-a fost predat tânărul.
Adolescentul a declarat că nu știa că are nevoie de permis și nici că vehiculul trebuie înmatriculat.
Atragem atenția că în ultima perioadă tot mai mulți tineri circulă cu astfel de mijloace, fără a cunoaște legislația, punându-și în pericol atât propria viață, cât și pe a celorlalți participanți la trafic”, transmite Poliția Locală Timișoara.
Sursa foto: Poliția Locală Timișoara


