Târgul de Crăciun din Timișoara va fi deschis, în acest an, în ziua de sâmbătă, 30 noiembrie.
Organizatorii au stabilit pentru evenimente trei locații: Piața Victoriei, Piața Libertății și Piața Sfântul Gheorghe, iar pregătirile sunt în toi.

Odată cu deschiderea târgului, în oraș vor fi aprinse și luminițele tradiționale.

În centrul orașului, vor fi deschise peste 90 de căsuțe, de unde vor putea fi cumpărate de la preparate tradiționale până la cadouri, decorațiuni, haine sau diverse obiecte lucrate manual.
Mai multe căsuțe vor fi amplasate și în cartiere.


Pe scena amenajată în centrul orașului vor urca orchestre, cete de colindători și artiști.
În prima zi, cea de deschidere a târgului, vor cânta Horia Brenciu și Orchestra.


