Transport de peste 20 de tone de deşeuri, oprit la frontieră

Transport de peste 20 de tone de deşeuri, oprit la frontieră

Transport de peste 20 de tone de deşeuri, oprit la frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu nu au permis intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu peste 22 tone de deșeuri.

La sfârșitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar condus de un cetățean român.

CITEȘTE ȘI: În urma presiunii publice, Primăria Timișoara organizează dezbatere pe tema controversatului proiect de restructurare urbană

Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, diverse bunuri (mașini de tuns iarba, biciclete, scări metalice, anvelope, compresoare) de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *