
Polițiștii timișeni vor să întocmească o bază de date cu elevii care au o conduită agresivă la școală
Pe fondul escaladării actelor de agresivitate fizică și verbală în mediul școlar, polițiștii timișeni și-au propus să întărească relația cu unitățile de învățământ, în acord cu direcțiile de acțiune cuprinse în Planul național de combatere a violenței școlare.
Un prim pas în acest sens îl reprezintă stabilirea unor întâlniri periodice între reprezentanții poliției și cei ai școlilor, în vederea analizării cazurilor problematice în care sunt angrenați elevii sub aspectul comportamentelor conflictuale și identificării unor măsuri de prevenire, gestionare și combatere a acestora.
Pentru creșterea gradului de siguranță în școli, oamenii legii vor să culeagă informații punctuale despre elevii care au manifestat o conduită agresivă în mod repetitiv sau un nivel ridicat de violență, pentru a avea o bază de date cu copiii-problemă.
”Fiecare unitate de învățământ cunoaște cazurile de violență care se perpetuează. În autonomia pe care o au, școlile reușesc să gestioneze cazurile care nu sunt grave. La inspectoratul școlar și la poliție ajung cele grave. Directorii trebuie să știe că dorim și putem să le fim alături. Poliția vrea să vină la inspectorat o dată la două săptămâni, să discute cu grupuri de directori și cu cei care se ocupă de gestionarea cazurilor de violență în unitățile de învățământ. Încercăm să vedem cum pot fi ajutați în problemele pe care le au”, a specificat Aura Danielescu, inspectorul școlar general al ISJ Timiș.


