Conflict nocturn la Timişoara, au intervenit echipaje de poliţie şi jandarmi

Conflict nocturn la Timişoara, au intervenit echipaje de poliţie şi jandarmi

În noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 03:00, polițiștii au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat de 48 de ani, cu privire la izbucnirea unui conflict între mai multe persoane, în curtea unui imobil situat pe Calea Dorobanților din Timișoara.

La fața locului s-au deplasat un echipaj de poliție și un echipaj de jandarmi, care au intervenit pentru calmarea spiritelor și restabilirea ordinii publice.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că patru bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 56 de ani, ar fi fost implicați în scandal. Aceștia au fost sancționați contravențional pentru provocarea și participarea la scandal, tulburarea ordinii și liniștii publice, precum și pentru adresarea de injurii și expresii jignitoare, valoarea totală a amenzilor fiind de 8.000 lei.

„Reamintim cetățenilor că respectarea normelor de conviețuire socială și soluționarea neînțelegerilor pe cale pașnică sunt esențiale pentru menținerea unui climat de siguranță publică”, a transmis IPJ Timiş.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *