![Succesul Maxagro are mai multe ingrediente 1 Succesul Maxagro are mai multe ingrediente](https://renasterea.ro/ro/wp-content/uploads/maxagro-4.jpg)
Perseverența, puterea de a te ridica de jos atunci când cazi și de a merge mai departe, sprijinul reciproc și unitatea familială ar fi ingredientele succesului, conform reprezentanților companiei Maxagro, recent invitată la întâlnirile Business Days Timișoara.
„În fiecare zi, la prânz mâncăm împreună cu familia, în fiecare duminică mergem la biserică împreună toată familia și această pasiune s-a impregnat în toată familia”. Aceasta a fost mărturisirea Alexandrei Zifceak, manager al grupului Maxagro, prezentă alături de tatăl său, Ianco Zifceak, la workshop-ul cu tema „Transferul de leadership între generații și nu numai”, organizat la Timișoara în cea de-a doua zi a evenimentului Business Days 2024, derulat la Iulius Congres Hall.
Cu o vechime de 31 de ani de la înființare, grupul Maxagro s-a prezentat recent, în cadrul evenimentului Business Days Timișoara, unde, pe mai multe paneluri de discuție, reprezentanții companiei au subliniat atât aspecte de interes prezent, cât și elementele care au contribuit la succesul său.
Pornită de la o agricultură și dezvoltată cu divizii de zootehnie, utilaje și, mai recent, drumuri, compania Maxagro este o afacere de familie despre care Janco Zifceak, cofondator, spune că ar trebui să rămână unită: „Eu a trebuit să muncesc tot timpul pentru tot ce am făcut. Am învățat din greutăți, iar în ceea ce privește copiii, ei trebuie să câștige să merite. Fiind o afacere de familie, încercăm să rămânem uniți și mi-aș dori ca și copiii să rămână la fel, lângă noi, să nu plece. E important să încerce, ca să vadă cum e. Eu i-am lăsat să lupte și îi las, ca să învețe”.
Și continuă să învețe, pentru că Daiana Zifceak și Andreea Zifceak, ambele manager Maxagro, în cadrul aceluiași eveniment și alături de Ovidiu Toader, antrenor de antreprenori, au vorbit celor prezenți despre „Productivitate și eficiență în agricultură”, temă coordonată de prof. univ. dr. Cosmin Alin Popescu, rectorul Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” Timișoara.
De altfel, viziunea și intențiile de dezvoltare ale ambelor instituții prezente la Business Days – Maxagro și USV „Regele Mihai I” – se întâlnesc în domeniul agriculturii rurale, al cercetării și practicii, ceea ce a creat deja premisele unei apropiate colaborări inter-instituționale, pe multiple paliere.
Timișoara a găzduit, între 17-18 iunie, Business Days 2024. Au fost prezenți „500 de reprezentanți din industriile IT&C, tehnologie, industria medicală & pharma, automotive, producție, retail, telecomunicații, HORECA, stomatologie, financiar-bancar, energie, agribusiness, FMCG, eCommerce, care și-au promovat produsele și serviciile unui public format din antreprenori, directori generali, directori executivi, directori de departament, middle manageri, investitori, specialiști, consultanți, start-up-uri”, a precizat și Codruța Nicolescu, organizator al evenimentului Business Days.
Foto: CONSTANTIN DUMA