Se extinde rețeaua de gaz într-o localitate din Timiș
Gospodăriile și instituțiile din orașul timișean Jimbolia, de la frontiera cu Serbia, sunt doar în parte racordate la rețeaua de gaz, situație care a preocupat deopotrivă cetățenii și autoritățile urbei.
Recent, administrația locală a reușit să inițieze un program de extindere a acestei rețele în două din cartierele orașului – anume, Rapova și Abator – asigurând finanțarea lucrărilor de proiectare și execuție din resursele bugetare proprii.
Suma aprobată în acest sens de consilierii urbani este de 890.000 de lei (plus TVA), la care se va adăuga și o contribuție din partea fiecărui beneficiar final, care să acopere contravaloarea racordării.
Circa 30 la sută din suma investită din bugetul orășenesc urmează să fie recuperată în următorii cinci ani de la operatorul de gaz din regiune, persoanele fizice având la rândul lor posibilitatea să recupereze între 40 și 60 la sută din costul cu branșamentul (în funcție de distanța dintre locul de consum și rețea) de la același operator.