Hoț prins de polițiștii locali după ce ”și-a etalat” prada în centrul Timișoarei
Polițiștii locali aflați în patrulare astăzi, în zona centrală a orașului, au observat în jurul orei 12.30, o persoană care ducea în mână un umeraș cu o geacă și o bluză, iar la observarea patrulei a încercat să grăbească pasul.
Polițiștii locali au bănuit că este ceva suspect, motiv pentru care l-au oprit și l-au identificat în persoana lui D.C., de 48 de ani, cu domiciliul în Timișoara.
CITEȘTE ȘI: RESET, CANCEL CULTURE sau pură ignoranță? Simboluri ale culturii timișorene, ignorate total la deschiderea TM 2023
Bărbatul a declarat că ar fi primit hainele de la un magazin din Piața Victoriei.
Polițiștii locali au luat însă legătura cu reprezentanta societății comerciale, care a declarat că într-adevăr bunurile provin din magazinul său, dar că acestea au fost sustrase cu puțin timp în urmă de cel depistat de polițiștii locali.
De altfel, în magazin se mai afla o persoană care a observat cum bărbatul a ieșit cu hainele din magazin fără a le plăti.
Suspectul a fost predat polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.