Strada Gheorghe Lazăr se modernizează

Strada Gheorghe Lazăr se modernizează

Strada Gheorghe Lazăr se modernizează

Pe Gheorghe Lazăr vor fi realizate 64 de locuri de parcare, treceri pentru pietoni supraînălțate, iar pistele pentru biciclete vor fi relocate pe carosabil.

”Strada Gheorghe Lazăr este unul din principalele culoare de mobilitate din Timișoara, care face legătura între centrul orașului și zona periurbană. Aici facem una dintre primele piste de bicicletă care nu sunt simple linii trase pe trotuar, ci relocăm pista complet pe carosabil, cu delimitare necesară și măsuri de siguranță pentru bicicliști.

Pista actuală este improprie, cu suișuri și coborâșuri abrupte care pun în pericol și bicicliștii și pietonii. Introducem și măsuri de siguranță pentru pietoni prin amenajarea de treceri supraînălțate.

Lazăr

De asemenea, vom avea două benzi de circulație pe ambele sensuri de mers, nu doar pe sensul de mers spre centru.

Pe acest segment au lucrat până acum echipele care țin de investiția Aquatim de modernizare a rețelei de apă-canal și, de săptămâna aceasta, au început să lucreze cei de la SDM”, transmite Dominic Frotz, primarul Timișoarei.

Iată principalele lucrări ce vor fi realizate pe strada Gheorghe Lazăr:

Trecerile de pietoni care traversează Gheorghe Lazăr vor deveni treceri semaforizate cu refugiu, semafoarele fiind sincronizate pentru a menține fluidizarea traficului

Intrările pe străzile secundare vor avea vizibilitatea îmbunătățită și vor avea puncte de așteptare bine delimitate.

Trecerile de pietoni pe străzile secundare vor fi supraînățate la nivel cu trotuarul, pentru a permite traversarea în siguranță pentru pietoni și bicicliști.

CITEȘTE ȘI: Un singur absolvent de automatică și calculatoare din lume ar fi putut câștiga concursul de la DAS Timișoara: Dana Lazăr, pila lui Dominic Fritz

Pista de bicicletă va fi trecută la nivelul carosabilului, cu zonă de protecție și bolarzi.

Trotuarul ridicat la baza clădirilor va fi rezervat strict pentru pietoni, oferind mai mult spațiu acestora și funcțiunilor comerciale.

Locurile de parcare oblice vor fi înlocuite cu locuri de parcare în paralel, eliberând o bandă de mers pe toată lungimea bulevardului.

Porțiunile de stradă, care nu au amenajate locuri de parcare, vor fi introduse în circuitul Timpark, oferind în total 64 de locuri de parcare și 3 locuri de aprovizionare.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *