Cei ce au grijă de bolnavi de cancer pot cere anual un concediu plătit de 45 de zile. Noul tip de concediu, accesibil deja pentru salariați

Nereguli la centre rezidențiale pentru vârstnici din vestul ţării. Unul a fost închis

Printre concediile medicale plătite pe care le pot cere salariații a apărut și unul pentru îngrijirea bolnavilor de cancer, potrivit unei legi recente care a fost pusă efectiv în aplicare din 16 aprilie 2022. Concediul este de maximum 45 de zile calendaristice pe an și este acordat doar dacă salariații au lucrat cel puțin șase luni în ultimele 12 luni.

Legea 24/2022, ce prevede introducerea concediului medical pentru îngrijirea bolnavilor de cancer, a apărut în februarie 2022 în Monitorul Oficial. Aceasta a intrat în vigoare după două luni de la apariție, adică din 16 aprilie 2022.

CITEȘTE ȘI: Claudiu, un bărbat tânăr, și drumul către casă!

În același timp, este important de precizat că autoritățile au făcut și modificările necesare la legislația secundară a concediilor medicale și au modificat inclusiv modelul certificatului de concediu medical. Ambele ajustări au fost oficializate pe 15 aprilie 2022, astfel că noul tip de concediu poate fi luat efectiv de salariați de acum în colo.

Mai precis, concediul medical plătit pentru îngrijirea pacienților adulți cu afecțiuni oncologice a fost inserat în Ordonanța de urgență a Guvernului 158/2005, alături de alte concedii medicale la care au dreptul salariații. Pentru a fi acordat, concediul necesită un stagiu de cotizare de șase luni în ultimele 12 luni anterioare.

Vezi mai multe pe avocatnet.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *