Vizitatorii care trec pe la Sarmizegetusa Regia sunt întâmpinaţi cu o serie de avertizări asupra pericolelor care îi pot pândi în cetate, cu toate că Sarmizegetusa Regia se numără printre cele mai faimoase monumente istorice din România.
CITEȘTE ȘI: Accident grav în apropiere de Sânnicolau Mare / Foto
În fiecare an, zeci de mii de turiști aleg să viziteze Sarmizegetusa Regia, fiid fosta capitală a dacilor, din Munţii Orăştiei. Aşezarea aflată în patrimoniul cultural mondial (UNESCO) a reușit să devină extrem depopulară în ultimii ani, odată cu descoperirea faimoaselor brăţări dacice de aur şi a comorilor antice valoroase, însă şi pentru că şoseaua construită în urmă cu şase ani a făcut-o mult mai accesibilă.
În plus, aşezările de la Sarmizegetusa Regia, Costeşti şi Piatra Roşie sunt încercuite de întinderi uriașe de pădure, fiind habitate ideale pentru animalele sălbatice mari. În acest sens, este interzisă hrănirea urşilor, iar turiştii care ajung la Sarmizegetusa Regia sunt rugaţi să nu treacă de traseele de vizitare, după cum avertizează reprezentanţii sitului. În anii trecuți, când cetatea nu era atât de vizitată, iar oaspeţii ei aveau posibilitatea de a rămâne peste noapte, cu cortul, în incinta sa, câțiva turiști au trăit experienţa întâlnirii cu urşii care dădeau târcoale corturilor, în căutarea hranei.
Viperele, o prezență constantă vara
De ceva timp au fost mai multe montate panouri de avertizare cu privire la pericolul pe care îl prezintă viperele, mai ales în perioada verii. Cu doar doi ani în urmă, viperele puteau fi văzute stând la soare, iar de atunci, turiştii au fost avertizaţi să nu umble descălţaţi și, sub nicio formă, să nu se aşeze pe iarbă şi să fie atenţi pe unde calcă. Cu toate acestea, mulți dintre turiști aleg să ignore avertismentul şi se descalţă atunci când ajung aici, motivând că „se încarcă de energie”.
Un alt pericol îl reprezintă și accidente cauzate de prăbuşirea mai multor copaci, care au avut loc constant în Sarmizegetusa Regia. Turiştii care ajung aici sunt avertizaţi, chiar de la intrarea în sit, să circule cu mare atenție în zona împădurită, pentru că pot să cadă copaci sau crengi din senin.
O ameninţare constantă este dată de prăbuşirea arborilor. O suprafaţă semnificativă a sitului este acoperită cu o pădure de fag impresionantă, o parte a acestor copaci având câteva sute de ani. Fenomene meteorologice extreme (vânt puternic, cantităţi mari de zăpadă) şi bolile şi dăunătorii specifice vegetaţiei înalte generează, nu de puţine ori, prăbuşiri necontrolate.
Înregistrarea acestora în ultimii 15 ani demonstrează că au fost destabilizate segmente ale zidului incintei fortificate, au fost dislocate sau distruse un număr notabil de blocuri de calcar, piese arheologice ce fac parte din situl UNESCO, găsim notat în studiul istorico-arhitectural realizat la Sarmizegetusa Regia de Institutul Naţional al Patrimoniului.
sursa: impact.ro