Amenzi de până la 20.000 de lei, la Timișoara, pentru cei care nu iau măsuri de combatere a ambroziei

Acțiuni pentru combaterea ambroziei la Timișoara. Amenzi de până la 20.000 de lei!

Primăria Municipiului Timișoara a luat deja unele măsuri pentru combaterea ambroziei și a altor plante alergene. Pe terenurile care sunt în domeniul public se face cosire în mod periodic, iar pentru terenurile proprietate privată, Direcția Poliția Locală a identificat și transmis primăriei o listă cu 330 de terenuri care ar putea fi infestate cu ambrozie.

Primăria a trimis somații proprietarilor, iar în perioada 1-15 iulie 2021 se vor face verificări de către Direcția Poliția Locală la fața locului pentru fiecare teren, pentru a se constata dacă s-au luat măsurile necesare de către proprietari.

Proprietarii care nu s-au conformat, vor primi un avertisment, urmat de sancționarea cu amendă. Cuantumul amenzii este între 1000-5000 de lei pentru persoane fizice și între 10.000-20.000 de lei pentru persoane juridice.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *