Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industie și Agricultură (CCIA) Timiș va găzdui, în perioada 19 – 23 mai, ediția de primăvară a Salonului Industriei Ușoare, o manifestare expozițională cu o tradiție de 25 de ani în capitala Banatului. Și-au anunțat participarea peste 50 de companii din întreaga țară, în special din rândul producătorilor, care vor expune spre vânzare o gamă diversificată de articole: îmbrăcăminte, lenjerie intimă, încălțăminte, marochinărie și accesorii, produse cosmetice și naturiste, parfumuri, bijuterii din aur şi argint, gablonţuri etc., la preţuri acceptabile pentru toate categoriile de cumpărători.
Spațiul din exterior este pregătit, totodată, să-i întâmpine pe vizitatori cu dulciuri de casă, produse apicole, articole de artizanat, produse de carmangerie, sucuri naturale și alte produse de sezon. Expoziţia va fi deschisă de miercuri până sâmbătă, între orele 10 și 20, iar duminică, între orele 10 și 18. Intrarea publicului este liberă. Expoziția se va desfășura cu respectarea tuturor normelor de siguranță și securitate impuse de restricțiile în vigoare, dă asigurări CCIA Timiș. Informații suplimentare pot fi obținute la nr. tel. 0741.700.153, e-mail: [email protected], persoana de contact fiind Aurora Culea.