Trafic îngreunat şi întârzieri în transportul feroviar

trenuri

Traficul feroviar s-a desfăşurat ieri în condiţii de iarnă, cu ninsoare şi rafale de vânt la nivelul căii de rulare.

Dintre cele peste 1200 de trenuri de călători, care circulă zilnic pe rețeaua feroviară, o singură garnitură a fost anulată din cauza condiţiilor meteo, fiind vorba despre IR 1880, Târgoviște – Titu. Pasagerii au fost preluaţi de următorul tren din grafic.

CFR Călători anunţă că în situaţia apariţiei unor defecțiuni la instalația electrică/de încalzire, pe fondul temperaturilor foarte scăzute, personalul trenului va redistribui călătorii, în măsura posibilităţilor, în alte vagoane şi le va acorda asistenţa necesară. În toate unitățile feroviare (stații, revizii, depouri, etc) se intervine constant pentru deszăpezire și pentru asigurarea condițiilor necesare desfăşurării în siguranţă a călătoriei. De asemenea, au fost pregătite locomotive Diesel de rezervă, au fost suplimentate echipele de intervenție, iar garniturile sunt verificate înainte de plecarea în cursă.

Întrucât este o situaţie în evoluţie, sunt posibile şi alte întârzieri şi/sau modificări, fapt pentru care recomandăm pasagerilor ca, înainte de călătorie, să se informeze despre condiţiile meteo şi să apeleze telefonic la serviciul de informaţii din Gara CFR a localităţii de plecare pentru a afla datele actualizate despre mersul trenului cu care intenționează să călătorească. Pasagerii pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor pentru eventuale parcursuri neefectuate, conform Regulamentului de transport pe calea ferată.

„În cadrul Regionalei CF Timişoara se circulă în condiţii de iarnă, dar încă nu s-a constituit comandamentul de deszăpezire. În situaţia în care va ninge abundent, comandamentul este deja pregătit. Din Timişoara nici un tren nu a plecat cu întârzieri”, a declarat, ieri, Marcel Vlad, şeful Diviziei de trafic.

Cele mai multe trenuri care au înregistrat întârzieri vin din zona Regionalei CF Craiova, unde condiţiile meteo au fost deosebit de aspre. Până la închiderea ediţiei mai multe trenuri au sosit în gara Timişoara Nord cu întârzieri.

Este vorba de trenul 1.693 de la Bucureşti Nord, care a sosit cu 59 de minute mai târziu, de garnitura 1.695, tot de la Bucureşti Nord (127 minute), de 1.765, de la Iaşi, (130 de minute), de 12.837 -2, tot de la Iaşi (40 de minute) şi de 72-1,de la Bucureşti (40 de minute).


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *