777 de milioane de euro pentru Regiunea Vest

domul catolic

Nu este prima dată când Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Vest organizează un tur al proiectelor cu fonduri europene regionale pe care le gestionează.

După asemenea vizite, desfășurate în județele Hunedoara și Caraș-Severin, jurnaliștii au avut ocazia să vadă la fața locului pe ce investiții au fost cheltuiți banii din acest program ori în ce stadii se află unele dintre proiecte, în județul Timiș. Vom prezenta mai detaliat, în cele ce urmează, cele patru obiective pe care le-am vizitat.

Înainte de aceasta, trebuie să ne oprim la un succint bilanț al acestei runde de finanțare prin Regio – Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014- 2020. În Regiunea Vest au fost depuse până în prezent 1.320 de proiecte, dintre care 500, în județul Timiș. La nivel regional se află 510 proiecte în implementare sau finalizate, valoarea finanțării nerambursabile fiind de 776,98 milioane de euro.

În județul Timiș sunt 189 de proiecte contractate până acum, cu o valoare a finanțării nerambursabile de 221,56 milioane de euro, iar alte 153 de proiecte se află în evaluare sau precontractare. Linii noi de tramvai și reabilitarea Căii Bogdăneştilor Primul dintre proiectele vizitate a fost unul de infrastructură, respectiv, reabilitarea liniei de tramvai de pe traseul 5 şi modernizarea tramei stradale pe Calea Bogdăneştilor din Timișoara.

La fața locului, în apropierea căii ferate și a pasarelei, jurnaliștii au fost așteptați de primarul Nicolae Robu, care a declarat că acest proiect este primul dintrun ansamblu de patru proiecte, celelalte vizând realizarea unui subpasaj la calea ferată, a unui pod peste Bega (amândouă în zona Solventul), precum și reabilitarea Străzii Gării, astfel încât să se constituie o alternativă de transport rutier, care să lege nordul de sudul municipiului, la cea de la Pasajul Jiul, respectiv o legătură cu Gara de Nord a tramvaielor de pe traseul 5. Valoarea proiectului este de 148,8 milioane de lei, din care 89,6 milioane de lei din fonduri nerambursabile.

Proiectul înseamnă 4,95 kilometri de linii de tramvai reabilitate (cale simplă). Linia de tramvai și trama stradală vor fi modernizate pe Calea Bogdăneştilor, de la intersecţia cu Bd. Cetăţii, până la bucla de întoarcere. Linia de tramvai va fi dublă, amplasată în platformă proprie, încadrată de spaţii verzi cu pomi, în zona centrală a tramei stradale. Lungimea liniei duble de tramvai pe Calea Bogdăneştilor este de 2,25 km, iar în zona buclei de întoarcere, linia de tramvai este simplă, cu o lungime de 0,45 kilometri. Vor fi reabilitate (și adaptate nevoilor persoanelor cu handicap), dotate cu echipamente de supraveghere video, bloc luminos, acces point, switch, automat de bilete, panou de afişare LCD, monitor pentru publicitate, monitor de televiziune cu circuit închis, casete luminoase, coşuri de gunoi și bancă, șapte staţii de transport public.

Va fi reconfigurată o suprafață de 35.900 de metri pătrați de infrastructură rutieră. Partea carosabilă va fi lărgită la patru benzi de circulaţie, câte două pe sens, fiecare având o lăţime de 2,75 m. Pe ambele sensuri ale Căii Bogdăneştilor se vor amenaja trotuare, cu o lăţime minimă de un metru, şi piste pentru biciclete, cu o lăţime de 1,5 metri fiecare. În proximitatea staţiilor de tramvai se vor monta rastele de biciclete în sistem integrat de închiriere. Vor fi amenajate 9.557 de metri pătrați de spații verzi, din care 8.465 îi reprezintă spaţiile verzi noi.

Va fi realizat un sistem nou de alimentare cu energie electrică – substaţie nouă de transformare şi redresare și înlocuirea și completarea instalaţiilor de energoalimentare, în vederea eficientizării consumurilor energetice. Vor fi, de asemenea, amenajate, în afara părţii carosabile, șapte locuri de parcare de lungă durată şi, prin extinderea părţii carosabile, 11 locuri de scurtă durată. Termenul de implementare a proiectului este de 36 de luni, faza actuală fiind cea de obținere a avizelor și de întocmire a proiectului tehnic. D

otări cu echipamente și utilaje pentru firme private Al doilea proiect prezentat a fost cel al unui IMM, în prezent cu opt salariați, care este specializat în realizarea, cu imprimante 3D, de repere, prototipuri și matrițe, cu o configurație volumetrică complexă, din mase plastice și din metal.

Firma a beneficiat de o finanțare nerambursabilă în sumă de 886.000 de lei, valoarea totală a proiectului fiind de 1,3 milioane de lei. Cu ajutorul acestei finanțări, compania a achiziționat o imprimantă 3D cu transformator, o mașină de spălat și curățat piese de plastic și o instalație LED, în scopul obţinerii unei economii de energie. Iată că tehnologia inovativă, de ultimă oră, începe să se afirme și la noi, clienții întreprinderii beneficiare a proiectului fiind companii multinaționale de renume și nu numai.

A treia investiție finanțată a vizat dotarea unui atelier de producție de componente și ansamble destinate industriei auto, din categoria airbag-urilor, prin achiziția de echipamente tehnologice și de dotări – mașină CNC de debitat cu laser, presă hidraulică, compresor, aparat de sudură, strung, freză CNC -, precum și a opt soft-uri. Firma produce repere pentru o cunoscută companie de profil din Germania, având acum 13 angajați. Finanțarea nerambursabilă primită a fost de 1,28 milioane de lei, dintr-o valoare totală a investiției de 2,66 milioane de lei.

Restaurarea Domului catolic din Piața Unirii Cea de-a patra investiție vizitată este una care cuprinde lucrări interioare și exterioare de renovare, conservare, reabilitare a clădirii Catedralei Romano-Catolice din Timișoara și a împrejmuirii acesteia. Valoarea totală a proiectului este de 21,7 milioane de lei, din care 21,3 milioane de lei nerambursabili. Pe lângă renovarea, conservarea, și reabilitarea clădirii, în suprafață totală de 1.490 de metri pătrați, se vor restaura cripta și pietrele tombale și se vor reabilita și renova obiectele conexe – împrejmuire, branșament incendiu, curtea interioară, aleile de acces lateral.

În urma intervențiilor la obiectivul de patrimoniu de clasă A, acesta va fi integrat în circuitul turistic național și internațional, realizându-se totodată și o pagină web dedicată și un tur ghidat. Se lucrează în prezent pe mai multe fronturi – la exterior și în interior -, precum și la restaurarea unor piese și obiecte de patrimoniu, atât la fața locului, cât și într-un atelier din apropiere.

La interior, a fost până acum montat sistemul de încălzire în pardoseală și a fost turnată o șapă de nivelare a pardoselii.

Clădirea Catedralei a fost edificată în perioada 1736-1774. Conform Episcopiei RomanoCatolice, „valoarea de excepție a întregii catedrale este dată de caracterul unitar, de componentele artistice, păstrate aproape intacte. Catedrala romano-catolică din Timişoara este unul dintre cele mai importante monumente baroce din țară şi unul dintre puținele monumente unde s-a păstrat, aproape integral, şi mobilierul iniţial al edificiului.

Astfel, este de sine înțeles că proiectul de restaurare, revitalizare a obiectivului are două componente de egală importanță – asigurarea cerințelor de performanță a clădirii și restaurarea, punerea în valoare a tuturor componente artistice, cele legate organic de clădire (piatra sculptată, metalul, pictura murală, vitraliile), dar și cele mobile (altare, mobilier pictat)”. Am putut, cu ocazia vizitei, să-i auzim pe proiectanții de diferite specialități vorbindu-ne de intențiile lor de a reda strălucirea de altă dată a clădirii și să-i vedem pe restauratori migălind la diferite obiecte și statui. Termenul de execuție a proiectului de restaurare-reabilitare este de 38 de luni.

Săptămâna viitoare, ADR a programat ultimul tur din această serie, urmând să fie vizitate obiective finanțate din fonduri europene regionale din județul Arad. MAR


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *