7 cetățeni indieni depistați de polițiștii bănățeni la frontiera verde

Cinci cetățeni turci care voiau să intre ilegal în România au fost depistați de polițiștii de frontieră timișeni

7 cetățeni indieni depistați de polițiștii de frontieră bănățeni la frontiera verde

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Naidăș au desfăşurat acţiuni specifice în zona de competenţă, pentru prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale.

În urma activităţilor desfăşurate au fost depistaţi șapte cetăţeni din India care au încercat să intre ilegal în România, pe jos pe la frontiera verde, beneficiind de ajutorul unui cetăţean român.

CITEȘTE ȘI: Decembrie 1989, începutul legendei. 17 decembrie

În data de 16.12.2022, în jurul orei 12.00, în urma unor activităţi desfăşurate pe linia preveirii şi combaterii migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Naidaș au observat, la aproximativ 500 de metri de linia de frontieră, în apropierea localității Iam, opt persoane care se deplasau pe jos.

Deoarece, acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că șapte dintre cei conduși la sediu sunt cetățeni din India, cu vârste cuprinse între 21 și 38 de ani.

Împreună cu migranții în cauză, se afla un cetăţean român în vârstă de 42 de ani, care intenţiona să-i ajute pe cetățenii străini.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în privinţa cetăţenilor indieni, pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar faţă de cetăţeanul român pentru trafic de migranți, în cadrul unui dosar penal aflat sub coordonarea parchetului de pe lângă Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

”În contextul celor de mai sus, reamintim cetăţenilor români şi străini, să nu transporte persoane necunoscute din apropierea sau spre frontiera de stat, iar în situaţia în care le sunt solicitate astfel de servicii de transport, să anunţe echipajele Poliţiei de Frontieră, apelând numărul de telefon care funcţionează non-stop 021.9590”, transmite Poliția de Frontieră.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *