3.035 de elevi din Timiș și 4.083 din Caraș-Severin vor desfășura activități remediale

act remediale

Potrivit Ordinului ministrului educației nr. 3.300 din 19 februarie 2021, a fost demarat programul național pilot de tip „Școala după școală“ pentru elevii până la clasa a VIII-a inclusiv, în vederea implementării activităților remediale ce au drept scop îmbunătățirea achizițiilor educabililor, încetinite, din varii motive, pe parcursul primului semestru.

Fie că vorbim de elevii care nu au avut acces la internet pentru a putea participa la orele online ori au nu au avut o participare activă, fie că profesorii nu au reușit să cuprindă întreg conținutul materiilor în activitățile didactice desfășurate în mediul virtual sau că rezultatele școlare sunt nesatisfăcătoare, recuperarea materiei și remedierea unor probleme de natură educațională se vor putea realiza începând din 8 martie.

Inspectoratele școlare, pe baza datelor transmise de către școli, au stabilit unitățile de învățământ care vor organiza aceste activități remediale cu prezență fizică.

Dacă o școală nu organizează cursuri remediale, dar sunt elevi care depun cereri pentru ore remediale, aceștia pot participa la aceste activități în cadrul altor unități de învățământ decât cele în care sunt înmatriculați. Activitățile remediale vor cuprinde 20 de ore lunar.

La nivelul județului Timiș există un număr de 3.035 de cereri pentru activități remediale (1.425 în învățământul primar și 1.610 în cel gimnazial), iar în Caraș-Severin, 4.083 (2.456 în ciclul primar și 1.627 în cel gimnazial).


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *