Tuneluri ”pe sub linia de frontieră dintre Ungaria şi Serbia”
Poliţia ungară a făcut publice fotografiile a două tuneluri descoperite sub linia de frontieră dintre Ungaria şi Serbia. Autorităţile spun că au fost…
Wednesday, May 8
Poliţia ungară a făcut publice fotografiile a două tuneluri descoperite sub linia de frontieră dintre Ungaria şi Serbia. Autorităţile spun că au fost…
Așteptat, la fel ca în fiecare an, de mii de timișoreni, momentul aprinderii, în centrul orașului, a iluminatului festiv de Sărbători a reprezentat, și…
A nins ca-n poveşti şi încă va mai ninge, luni şi marţi, potrivit meteorologilor, într-o zonă îndrăgită de foarte mulţi timişoreni care iubesc…
Un semnal de alarmă a fost tras de Societatea Română de Pneumologie (SRP), în privința creșterii numărului de pacienți afectați de…
Meteorologii au emis, duminică, o informare de lapoviță și ninsoare, vreme rece şi intensificări ale vântului, valabilă de luni dimineață şi până…
Conceptul de ”Black Friday” a fost importat de la americani și adaptat în spațiul românesc conform intereselor agenților economici de la noi din țară.
Niciodată nu a fost poporul român mai dezbinat şi învrăjbit ca în aceste clipe. Eşecurile repetate ale clasei politice, acuzaţiile tot mai dure venite…
Programul de susținere a spitalelor din orașe și municipii, demarat de Consiliul Judeţean Timiş, continuă. Astfel, pentru a îmbunătăți dotarea…
Instituția Prefectului Județului Timiș, Consiliul Județean Timiș şi Primăria Municipiului Timișoara, împreună cu Brigada 18 Cercetare…
Începând cu data de 1 decembrie 2019, în calendarul Bisericii Romano-Catolice se deschide un nou an bisericesc, a cărui primă etapă este Adventul…
Dacă românii au o zi măreață a lor, atunci aceasta nu poate fi decât 1 Decembrie 1918, când clopotul reîntregiriineamului s-a auzit și i-a chemat…