Număr-record de pasageri la Aeroportul Internațional Timișoara
Primele nouă luni ale anului au adus la Aeroportul Internațional Timișoara o creștere a numărului de pasageri cu 2,5 la sută comparativ cu anul precedent.
Tuesday, March 19
Primele nouă luni ale anului au adus la Aeroportul Internațional Timișoara o creștere a numărului de pasageri cu 2,5 la sută comparativ cu anul precedent.
Având în vedere complexitatea lucrărilor din zona centrală și necesitatea terminării acestora în timp cât mai scurt, se impune închiderea circulației…
Despre strada Dunărea din Ghiroda, care este și strada principală a localității și se întinde de unde se termină municipiul Timișoara și până la…
Românii vor avea parte și anul viitor de multe zile libere și de minivacanțe.Majoritatea sărbătorilor și zilelor libere legale vor cădea…
Meteorologii anunță că în perioada următoare vremea se va menține caldă, iar temperaturile vor crește, chiar dacă ne aflăm la mijlocul lui octombrie.
Ar fi fost chiar culmea ca, după ce a plasat atâția piloși prin te miri ce birouri și servicii ale Primăriei Timișoara, șefa Serviciului Resurse Umane…
Un control efectuat la o unitate de alimentație publică din Buziaș, o terasă frecventată și de mulți timișoreni, a scos la iveală multe nereguli.
Camera Deputaţilor a adoptat, în plenul de marţi, decizional, proiectul de lege privind majorarea anuală a alocaţiei pentru copii cu rata medie…
Se schimbă radical modul de acordare şi valoarea voucherelor de vacanţă, potrivit unui proiect postat recent pe site-ul Ministerului Turismului. Astfel…
Persoanele cu venituri mici vor putea beneficia de subvenții mai mari de la stat pentru plata chiriilor și utilităților astfel încât suma totală plătită…
Un autocar care se îndrepta de la Târgu-Jiu spre Petroșani a luat foc ieri în timpul mersului. Șoferul a sesizat fum de la motor și imediat a oprit mașina.