20 decembrie 1989, Ziua Eliberării.
În dimineața zilei de 20 decembrie 1989, la Timișoara se simțea în aer că nu va fi o zi ca oricare alta.
Nici nu avea cum: patru zile până atunci, în oraș s-au făcut demonstrații de forță, s-au făcut arestări, s-au tras gloanțe, au murit oameni și s-a instituit o stare de asediu cum lumea nu mai cunoscuse decât în filmele de epocă.
Dar nimic din toate acestea n-au înfrânt revolta.
Dimpotrivă, rezistența populației s-a generalizat, s-a declanșat greva generală, iar demonstrațiile de protest au căpătat caracter de masă.
Mai mult decât atât, spre disperarea agenților regimului, locuitorii Timișoarei au făcut proba unei capacități de autoorganizare excepțională.
Urma pasul decisiv: acela de a lua destinele orașului în propriile mâini.
Regimul înțelesese, la rândul său, că își juca ultima carte.
Unii dintre agenții săi era deja preocupați să șteargă urmele crimelor din ajun, alții se pregăteau pentru ceea ce devenise deja previzibil – extinderea stării de insurecție populară în întreaga țară, cei mai mulți însă capitulaseră deja în forul lor interior și căutau să se extragă din coșmarul în care ajunseseră.
Platformele industriale, Calea Buziașului în special, au dat tonul.
Un val uriaș de oameni, care creștea de la poartă de întreprindere la poartă de întreprindere și de la cartier la cartier, a pornit spre centrul orașului.
Amplitudinea participării era un manifest în sine: agenții Internelor raportau, până la orele prânzului, peste 150 de mii de demonstranți, adică două treimi din populația adultă a orașului.
Ajung la Timișoara și trimișii de la centru ai dictatorului, Bobu și Dăscălescu: ei se vor confrunta aproape imediat cu faptul că aparatul de represiune nu mai răspunde la comenzi (trupele primiseră cu ușurare ordinul de a se retrage în cazărmi) și cu revendicările revoluționare ale demonstranților.
Opera Română se transformă în cartier general al Revoluției, Biserica binecuvântează protestatarii, arestații sunt eliberați, iar Lugojul, Aradul, Caransebeșul și zeci de centre comunale se alătură insurecției.
Timișoara reușise imposibilul: nu doar că se eliberase pe sine, dar pusese în mișcare întreaga țară. Restul e istorie.
