20 de oameni de afaceri locali sunt dispuşi să o susțină financiar pe ACS Poli

robu poli

Nicolae Robu este optimist în privinţa asigurării unui buget pentru acoperirea datoriilor strânse de ACS Poli şi a atacării promovării în elită în stagiunea fotbalistică 2018-2019.

Primarul Timişoarei s-a întâlnit în această săptămână cu 13 oameni de afaceri locali care sunt dispuşi să susţină clubul de pe Bega, iar în perioada următoare are programate întâlniri cu alţi şapte.

„Am avut o întâlnire cu zece oameni de afaceri timişoreni şi discuţii anterioare cu alţi trei, respectiv ulterioare cu alţi şapte. Toţi cei 20 – cu toţii susţinători ai echipei în ediţia de campionat 2017/2018 – sunt dispuşi să susţină în continuare echipa, desigur, dacă alături de ei vor veni şi alţii, împreună cu care să se poată asigura sustenabilitatea proiectului până la sfârşitul ediţiei următoare de campionat.

Am convenit să trecem în perioada imediat următoare la semnarea de contracte de sponsorizare/publicitate cu clauză suspensivă de genul: <<dacă până la data de… clubul nu ajunge să aibă contractate venituri acoperitoare pentru întreaga ediţie de campionat 2018/2019, prezentul contract devine nul de drept>>.

Aşteptăm, alături de cei 20 oameni de afaceri la care am făcut referire, un număr cât mai mare de alţii. Dragi concitadini, dragi concetăţeni netimişoreni, sublimul fenomen <<Poli>>, cu un loc atât de aparte în spiritul Timişoarei, a dăinuit din 1920 până în prezent prin grija înaintaşilor, respectiv, din 2012 încoace, prin grija noastră. Am recuperat pentru Timişoara palmaresul şi drepturile exclusive în fotbal asupra numelui şi culorilor alb violet.

N-ar fi, oare, păcat, să lăsăm, acum, ca totul să se spulbere? Amintesc că oraşele care şi-au lăsat de izbelişte la un moment echipele de tradiţie n-au mai reuşit, niciunul, să revină în fotbalul mare.

Şi iată o listă neexhaustivă: Baia Mare, Satu Mare, Oradea, Arad, Hunedoara, Alba Iulia, Reşiţa, Petroşani, Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Ploieşti, Constanţa, Urziceni, Galaţi, Târgovişte, Buzău. Haideţi să nu adăugăm Timişoara la această listă! Cu puţin de la mulţi, putem! Haideţi să fim mulţi!”, a declarat Nicolae Robu.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “20 de oameni de afaceri locali sunt dispuşi să o susțină financiar pe ACS Poli

  1. Ce ar fi sa o lasati mai moale cu Poli, tov. primar?Lasti Poli sa moara in liniste, nu mai prostiti pe nimeni cu asa ceva. NU STITI, NU AVETI CU CE! Asta e: fotbalul timisean nu mai exista. Pana nu ” se intervine in forta” – ca saál citez pe tov. primar, fotban nici nu va fi pe malul Begheiului. Atat. Scurt si la obiect. Restul sunt dume, daca intelegeti ce vreau sa va spun. Povesti. Baliverne. Robulisme fara valoare. Punct.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *