17 migranți, depistați la Cenad

Cinci cetățeni din Nepal, care voiau să treacă frontiera în Serbia, pe jos, au fost opriți din drum de polițiști

Nu mai puţin de 17 persoane au fost depistate de polițiștii din Sânnicolau Mare în apropierea localității de frontieră Cenad. În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Siria, Irak, Pakistan şi Turcia, din care nouă bărbați, două femei și șase copii, adulții având vârste cuprinse între 18 şi 50 de ani, iar minorii, între unu și 17 ani.

Aceștia erau solicitanţi de azil în România și au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *