
„Vă așteptăm cu drag să ne treceți pragul împreună cu viitorii preșcolari”, cu aceste cuvinte sunt invitați timișorenii care au copii de vârsta grădiniței să viziteze, în cadrul tradiționalei, de-acum, acțiuni „a porților deschise”, Grădinița cu Program Prelungit Nikolaus Lenau din Timișoara, cu predare a limbii germane ca limbă maternă. Și, pentru că instituția de învățământ își desfășoară activitatea în două locații, Grădinița „Nikolaus Lenau” de pe strada General Grigorescu, respectiv grădinița arondată „Franz Lukas” de pe str. Ghirlandei, nr.3, a fost stabilită, fiecăreia, o dată distinctă: 21 februarie, respectiv 18 februarie, între orele 10,30 – 11,30.
Și, așa cum pentru o gazdă bună, orice vizită a unor oaspeți dragi este prilej de sărbătoare, cadrele didactice, împreună cu preșcolarii de la Lenau, îi vor întâmpina pe cei veniți să-i vadă într-un decor special: pentru că, și în acest an, „Ziua porților deschise” coincide cu ziua de desfășurare a unei sărbători speciale: Carnavalul de Fasching – lăsatul secului la catolici. Astfel, vizitatorii se vor convinge de un lucru pe care părinţii preşcolarilor înscrişi la Lenau îl ştiu deja: aici, copiii sunt învăţaţi despre tradiţiile şvabilor, despre cultura germană. Şi astfel, prin ei, aceste frumoase obiceiuri sunt duse mai departe!