Ziua Marinei, sărbătorită în primele porturi de pe cursul românesc al Dunării. Programul manifestărilor din Moldova Nouă, Orșova și Drobeta-Turnu Severin.
Ziua Marinei va fi sărbătorită joi, 15 august 2024 la malul Dunării în primele porturi de pe cursul românesc al fluviului.
La Moldova Nouă de la ora 19 va avea loc o paradă cu ambarcaţiunile din dotarea Poliţiei de Frontieră.
Aceasta va putea fi urmărită de pe faleza din cartierul Oraşu Nou.
Festivitatea va deschide şi manifestările prilejuite de Zilele Oraşului care se vor desfăşura în perioada 15 – 18 august 2024.
În Orşova de la 10, pe insula Pescăruş, în parcul central, evenimentele vor începe cu sosirea lui Neptun şi discursurile oficialităţilor, urmate de jocurile marinăreşti şi parada navală.
Ziua Marinei este sărbătorită în cadrul Zilelor Municipiului Orşova care au loc în perioada 14 – 18 august 2024.
În Portul din Drobeta Turnu Severin festivităţile vor începe tot la 10 cu alocuţiuni.
Va urma slujba religioasă, iar la 11 vor fi depuse coroane de flori la Monumentul Eroilor Marinari.
De la ora 18 va începe un program interactiv pentru copii, iar de la 20 va avea loc un spectacol de muzică populară.
Seara, relatează radioresita, se va încheia la ora 23 cu un foc de artificii.