Zilele Culturii Bihorene în Banat, în weekend, la Timișoara. Parada portului popular, bucate specifice, mari artiști, joc și voie bună

Zilele Culturii Bihorene în Banat, în weekend, la Timișoara. Parada portului popular, bucate specifice, mari artiști, joc și voie bună

Zilele Culturii Bihorene în Banat, în weekend, la Timișoara. Parada portului popular, bucate specifice, mari artiști, joc și voie bună

Asociația „Bihorenii din Banat”, continuatoare a Filialei Timișoara a Fundației Culturale a Colegiului Național „Samuil Vulcan” din Beiuș, vă invită în acest weekend la cel mai amplu demers de promovare a Bihorului în Banat: Zilele Culturii Bihorene 2024! Evenimentul a fost prezentat, marți, în cadrul unei întâlniri cu mass-media.

Timp de trei zile, în perioada 18-20 octombrie 2024, Timișoara va găzdui o serie de evenimente care vizează atât lumea academică, profesori și specialiști în diferite domenii, cât și un public mai larg. Prezentări cultural-științifice, lansări de carte, spectacole și ateliere de meșteșugărit, muzică și un târg al artizanilor din Bihor se vor derula de vineri până duminică, iar manifestarea se va încheia cu Balul Bihorenilor, eveniment aflat la ceas aniversar, marcând a 28-a ediție și cea mai longevivă dintre evenimentele comunităților prezente în Timișoara.

Programul activităților va fi deschis vineri, 18 octombrie, ora 11,00 când – în Aula Academiei Române, filiala din Timișoara – va avea loc simpozionul științific „Bihorul si Banatul – vetre românești de cultură, spiritualitate și știință”, simpozion la care sunt invitați profesori universitari, istorici și etnografi pentru prezentări de specialitate.

În aceeași zi, de la ora 16,00, la Muzeul de Istorie a Banatului – Bastionul Theresia Timișoara va avea loc o triplă lansare de carte: Florica Bradu: „Dor și neuitare” – Poezii și obiceiuri din Crișana, „Trec prin lume cântând” ; Viorica Flintașu: „Cântecul dorului nesfârșit” și Irina Mihoc: „Datini și obiceiuri în vatra Binșului”. Moderator al evenimentului va fi prof. univ. dr. Gabriel-Florin Moisa, director al Muzeului Țării Crișurilor Oradea, iar lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe.

Sărbătoarea bihorenilor continuă sâmbătă, 19 octombrie, între orele 12,00 – 19,00 și duminică, 20 octombrie, între orele 10,00 -18,00, la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Timp de două zile, pe aleile muzeului se vor afla artizani locali, meșteșugari și producători locali din Țara Beiușului.

Plăcinte pe lespede și plăcinte crețe, pălincă și multă voie bună vor însoți vizitatorii într-un periplu complex pentru că, pentru prima dată, aici va fi reprodusă Nunta din Bihor, cu toate obiceiurile legate de acest moment important din viață. Iar scena din cadrul muzeului se va anima în cântecele marilor artiști ai Bihorului: Florica Bradu, Viorica Flintașu, Florica Zaha, Cornel Borza, Irina Mihoc, Sandu Condoroș, Anca Banda, George Jidoi, Andra Sabău, Anastasia Irimie, Iasmina Armioni.

Lor li se vor alătura Orchestra Doina Șteiului, Ansamblul Codrenii Bihorului, Ansamblul Crăișorii Șteiului, Corala Academika Banat, Ansamblul „Muguri și Mlădițe de Tezaur”, Ansamblul Mugurii Șteiului, Ansamblul Ardeleana din Tulca.

Duminică, de la ora 14:00, se va desfășura și Balul bihorenilor, o petrecere organizată ca o nuntă tradițională, cu port popular, bucate specifice, muzică, joc și voie bună, unde, ca de obicei, sunt așteptați sute de participanți, iar accesul se face pe bază de invitație.

CITEȘTE ȘI: Kunsthalle Bega prezintă „Țara de foc”

Parteneri ai evenimentelor organizate de Asociația „Bihorenii din Banat” sunt: Academia Română – Filiala Timișoara, Biblioteca Academiei Române – Filiala Timișoara, Consiliul Județean Bihor, Muzeul Municipal Beiuș, Muzeul Satului Bănățean Timișoara, Muzeul de Istorie a Banatului Timișoara. Partener media: Favorit TV.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *