Zece sirieni au încercat să treacă în Ungaria ascunși într-un autotren ce transporta textile

Zece sirieni au încercat să treacă în Ungaria ascunși într-un autotren ce transporta textile

Zece cetățeni sirieni au încercat să treacă în Ungaria ascunși într-un autotren ce transporta textile. Polițiștii de frontieră de la Nădlac II i-au descoperit, marți dimineața, și i-au dus la sediu pentru cercetări.

Marți, în jurul orei 4.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc în vârstă de 41 de ani. Bărbatul conducea un TIR înmatriculat în Turcia şi transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, textile pe ruta Turcia – Austria.

În urma controlului efectuat, polițiștii de frontieră au descoperit în compartimentul destinat transportului de marfă, printre bunurile transportate, zece cetățeni străini.

Aceștia au fost duși la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, s-a stabilit că sunt cetățeni din Siria, majoritatea fiind solicitanți de azil în România.

CITEŞTE ŞI: O țestoasă a provocat întârzieri ale trenurilor în Anglia, după ce s-a urcat încet pe șine

Poliţiştii fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijlocul de transport, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Sursa foto: Poliţia de Frontieră Română


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *