
Vremea se încălzește în vestul țării
Sâmbătă, în zonele joase din sudul, estul și parțial centrul țării va fi nebulozitate joasă în cea mai mare parte a intervalului, și local îndeosebi dimineața și noaptea ceață, izolat posibil asociată cu burniță.
În restul teritoriului, ziua cerul va fi mai mult senin, exceptând regiunile nord-vestice unde vor fi înnorări temporare, iar noaptea nebulozitatea se va accentua, însă doar pe arii restrânse, trecător în nord-vest va ploua slab.
Vântul va sufla slab și moderat.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, duminică, temperaturile maxime se vor încadra între 8 și 20 de grade, cu cele mai mici valori în zonele cu nebulozitate joasă și ceață persistentă, iar minimele vor fi cuprinse în general între 1 și 9 grade.
Valorile termice, în special cele diurne se vor situa peste cele normale perioadei în vestul țării, precum și în zonele de deal și de munte, iar în restul teritoriului vor fi în general apropiate de mediile climatologice.
În regiunile din jumătatea de nord vor fi înnorări temporare și va ploua în Maramureș (unde se vor acumula cantități de apă de 10…15 l/mp) și pe alocuri în Crișana, Transilvania și Moldova.
CITEȘTE ȘI: ANSVSA avertizează asupra riscului crescut al gripei aviare
În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu nebulozitate joasă persistentă și local ceață îndeosebi în prima parte a zilei și noaptea, în zonele joase de relief din sudul și estul teritoriului.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană înaltă a Carpaților Orientali.
Temperaturile maxime se vor încadra între 10 și 16 grade, mai mari spre 19…21 de grade în Banat și dealurile sudice.
Temperaturile minimele vor fi cuprinse între 3 și 13 grade, ușor mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei.


