Vremea până în 20 iulie. Perioadele cu ploi și temperaturi mai mari din ”luna lui Cuptor”. Prognoza meteo lunară

vremea 26

Administrația Națională de Meteorologie a prezentat prognoza de vreme pentru următoarele 4 săptămâni, până în 20 iulie.

”Luna lui cuptor” va începe cu temperaturi ușor mai coborâte față de cele obișnuite, după finalul de iunie cu ploi și furtuni. Temperaturi de 28-29 de grade Celsius sunt anunțate doar în intervalul 26-27 iunie, respectiv 11-12 iulie.

Va mai ploua săptămâna viitoare și apoi în jurul datelor de 2, 12 și 13 iulie.

Săptămâna 22-28 iunie

Valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă în jumătatea sudică a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile estice, sud-estice și local în cele centrale, excedent ce va fi mai pronunțat în nord-estul țării. În rest regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, excepție făcând nord-vestul extrem al țării, unde cantitățile de precipitații vor fi local deficitare.

Săptămâna 29 iunie – 5 iulie

Temperatura aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această săptămână, în toate regiunile.

Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi ușor deficitare în sud-vestul teritoriului, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Săptămâna 6-12 iulie

Temperaturile medii ale aerului vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile nordice și la munte. Excepție va face sud-estul țării unde cantitățile de precipitații vor fi normale pentru această perioadă.

Săptămâna 13-20 iulie

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

surse: meteoromania.ro, accuweather.com

alba24


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *