Vremea îşi face de cap în următoarele ore: vijelii, ploi, grindină și caniculă. Vestul ţării este vizat

Vremea îşi face de cap în următoarele ore: vijelii, ploi, grindină și caniculă. Vestul ţării este vizat

Vijelii, ploi, grindină și… caniculă în următoarele ore. ANM a emis, miercuri, trei alerte de tip Cod galben, una de vijelii și ploi torențiale în 18 județe, de miercuri, ora 15.00, până joi la ora 6.00. Pentru zona de sud și de vest a fost emisă o alertă de caniculă, în vigoare pentru 17 județe. Urmează apoi un val de caniculă în toată țara.

Primul Cod galben va fi în vigoare în intervalul miercuri, ora 15.00 – joi la ora 6.00, în vest, centru și în zonele montane.

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale în general de 55…70 km/h și izolat peste 80 km/h), vijelii, averse ce vor avea și caracter torențial (în intervale foarte scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat peste 30…40 l/mp) și grindină.

Județele vizate sunt Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bihor, Cluj, Bistrița-Năsăud, Mureș, Alba, Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita și parțial Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău și Vrancea.

Astfel de fenomene vor fi și în restul teritoriului, dar pe arii mai restrânse.

Cea de-a doua alertă a fost emisă pentru ziua de miercuri și anunță caniculă, local în Banat, Crișana, în sud-vestul Transilvaniei, în Oltenia și Muntenia, unde temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 34…37 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Zone vizate: Bucureștiul și județele Bihor, Arad, Timiș, Hunedoara, Alba, Caraș Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Giurgiu, Ialomița și Călărași.

Totodată, de joi până duminică, va fi caniculă.

Joi (13 iulie), valul de căldură se va extinde și va intensifica în cea mai mare parte a țării, iar vineri, sâmbătă și duminică (14, 15 și 16 iulie) va persista îndeosebi în regiunile sudice. Disconfortul termic se va accentua, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

CITEŞTE ŞI: Salvamontiştii din Hunedoara au observat pe cer o lumină puternică, cu flacără şi zgomot. Video

Temperaturile maxime se vor situa între 35 și 37 de grade, iar în după-amiaza zilei de joi (13 iulie) în sudul Câmpiei Române și sudul Banatului se vor atinge valori în general de 38…40 de grade.

Nopțile vor fi tropicale, cu temperaturi minime de 18…22 de grade.

Valul de căldură va persista și săptămâna viitoare, conform Mediafax.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *