Vremea în martie: temperaturi scăzute până la jumătatea lunii

Informare meteorologică: până vineri vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării

Temperaturile vor fi mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă, iar primăvara își va intra în drepturi la jumătatea lunii martie, potrivit prognozei pe 4 săptămâni realizată de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), transmisă marți.

28 februarie – 7 martie
Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, în toate regiunile, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în extremitatea de sud-est a țării. Regimul pluviometric va fi excedentar în sud-estul țării, dar și deficitar în jumătatea vestică a teritoriului, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă.

7 – 14 martie
Temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, dar mai ales în jumătatea estică a țării. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.

14 – 21 martie
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări.

CITEȘTE ȘI: Servicii medicale gratuite, la Timișoara, pentru refugiații ucraineni

21 – 28 martie
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi deficitare la nivelul întregii țări, conform Mediafax.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *