Vremea în mai. Răcoare și averse, dar și zile calde

Vreme la extreme în Banat! După 38 de grade, temperatura va scădea brusc la 24 de grade

Vremea în mai. Răcoare și averse, dar și zile calde

După un aprilie răcoros și ploios, luna mai începe cu o vreme mai însorită și uscată. Totuși, temperaturile nu vor crește foarte mult, iar alternanțele între zilele mai calde și cele răcoroase vor continua și în următoarele săptămâni.

Chiar dacă am trecut deja în luna lui Florar, schimbarea filei din calendar nu aduce și o schimbare majoră a vremii, cel puțin pe moment. Același tipar general de circulație atmosferică, dominat de prezența unui anticiclon în nordul Europei, se va menține și în perioada următoare, informează meteoradar.ro.

Primele zile din noua lună vor fi destul de călduroase, deși nopțile vor fi încă reci în multe zone. Marți, temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 24 de grade în cea mai mare parte a țării. Totuși, pragul de 25 de grade nu se va atinge decât izolat.

Începând de miercuri, un ciclon de altitudine va aduce câteva ploi locale, în general slabe cantitativ. Deși vor fi și areale unde se pot acumula până la 15 – 20 l/mp, în cea mai mare parte a țării cantitățile de precipitații nu vor depăși 5 – 10 l/mp, iar unele zone vor fi ocolite de ploi.

CITEȘTE ȘI: Serbare câmpenească, de 1 Mai. Andreea Voica și Liliana Laichici vor cânta la „Ziua Liliacului”

De asemenea, vremea se va răci temporar datorită pătrunderii unei mase de aer dinspre nord. Mai ales joi, maximele vor fi modeste pentru această perioadă, cu valori de 13 – 18 grade în majoritatea regiunilor.

În prezent, încă nu e clar cât de mult va pătrunde spre sud această masă de aer rece. De aceea, e posibil ca temperaturile să rămână scăzute și spre sfârșitul săptămânii, mai ales în nordul țării, în timp ce un alt scenariu indică o încălzire ușoară în weekend.

Vremea va fi schimbătoare și săptămâna viitoare. Conform modelărilor actuale, prima jumătate va fi mai rece, cu maxime de 13 – 16 grade, iar în a doua parte a săptămânii, temperaturile vor crește, depășind din nou 20 de grade. Local, vor fi averse și furtuni, care pe alocuri pot fi însemnate cantitativ.

În a doua jumătate a lunii, unele modele indică o deplasare a anticiclonul din nordul Europei spre sud-est. O astfel de evoluție ar favoriza o circulație estică deasupra României și temperaturi apropiate de mediile climatologice.

Alte modele prevăd însă o creștere mai consistentă a temperaturilor după data de 14 mai. Deocamdată, această încălzire nu pare foarte puternică, dar există totuși șanse pentru câteva zile cu temperaturi apropiate de 30 de grade spre sfârșitul lunii.

Puteți urmări tendința meteo pentru localitatea voastră în secțiunea Vremea pe 14 zile din aplicație. Dinamica atmosferică mai accentuată poate pune uneori în dificultate modelele de prognoză, de aceea datele din această secțiune sunt actualizate zilnic, pe baza celor mai recente calcule disponibile.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *