Vremea în Banat, în următoarele două săptămâni

ANM a anunțat cum va fi vremea în următoarele două săptămâni în Banat, dar și în celelalte regiuni

Vreme schimbătoare în următoarele două săptămâni, în Banat.

Vremea va continua să rămână, în general, mai rece decât în mod normal pentru perioada din calendar, deşi vor exista perioade de încălzire pentru câteva zile, iar din punct de vedere al precipitaţiilor, acestea se vor semnala în cea mai mare parte a intervalului analizat (20 mai – 1 iunie), mai ales după-amiaza şi seara, arată prognoza publicată, luni de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Banat

În Banat, vremea va fi rece pentru această perioadă în primele zile ale intervalului, cu temperaturi maxime, în medie, de 18-20 de grade şi minime de 8-10 grade.

Din 21 mai, se va resimţi o creştere a valorilor termice, cu maxime de 22-23 de grade şi minime spre 11-12 grade.

În 24 mai, temperaturile mai scad, situându-se în jurul a 20 de grade, urmând ca, până la finalul intervalului, să fie uşoare alternanţe termice, dar tendinţa ar fi de încălzire treptată, astfel că sunt estimate maxime termice, în medie, de 22 şi 25 de grade şi minime de 11 şi 13 grade.

Vor fi intervale cu averse, îndeosebi pe parcursul după-amiezelor şi al serilor, în cea mai mare parte a intervalului.

Vremea în România până pe 16 iunie

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza actualizată pentru următoarele 4 săptămâni, intervalul 20 mai – 16 iunie 2025. Potrivit meteorologilor, vremea va fi în general instabilă şi se va manifesta prin perioade cu înnorãri accentuate, averse şi descãrcãri electrice în majoritatea regiunilor.

Vremea 20 – 26 mai 2025

Cu excepția extremității de sud a țării, unde valorile termice vor fi apropiate de cele normale, temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, mai ales în regiunile nordice. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval în regiunile estice și sud-estice, iar în rest va fi excedentar, mai ales în vestul, nord-vestul și centrul teritoriului.

Prognoza meteo 26 mai – 2 iunie 2025

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval în extremitatea de vest și de nord-vest a țării, iar în rest vor fi excedentare.

Vremea 2 – 9 iunie 2025

Temperaturile medii se vor situa ușor peste cele specifice pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării. Regimul pluviometric va fi ușor deficitar în jumătatea de vest a teritoriului, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Prognoza meteo 9 – 16 iunie 2025

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână în majoritatea regiunilor, dar mai ales în sud-vestul țării. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile vestice și nordice.

Sursa: observatornews.ro

CITEȘTE ȘI: Sărbătoare într-un sat timișean. Care sunt artiștii invitați la rugă


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *