Vreme surprinzător de caldă de Crăciun și de Revelion. Meteorologii au anunțat prognoza pentru următoarele patru săptămâni

Vremea în ianuarie: temperaturi medii peste nivelul normal și precipitații numeroase

Noul an va avea temperaturi mai mari decât cele normale pentru această perioadă, anunță Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Prognoza pe patru săptămâni arată că și precipitațiile vor fi puține.

CITEȘTE ȘI: Maxim l-a ajutat din nou pe Şumudică

În perioada 21 – 28 decembrie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile nord-vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

În perioada 28 decembrie – 4 ianuarie, temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații vor fi în general excedentare în regiunile extracarpatice, dar mai ales în cele sud-vestice, iar în rest se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval.

În perioada 4 – 11 ianuarie, temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric estimat pentru această săptămână va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

În săptămâna 11 – 18 ianuarie, mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru acest interval, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *