Vreme capricioasă în octombrie

Vreme capricioasă în octombrie

Vreme capricioasă în octombrie

Tiparul de vreme umedă și instabilă ne însoțește și în luna octombrie, așa că vom mai avea parte de câteva episoade importante de ploi. Vestea bună e că ne vom bucura și de zile calde și frumoase, iar temperaturile vor fi, în general, peste medie, informează meteoradar.ro.

Sub influența răcirii masive de la sfârșitul lunii septembrie, primele zile din octombrie ne vor întâmpina cu o vreme răcoroasă și schimbătoare. În prima zi a lunii, mercurul din termometre abia va atinge 10 – 15°C în nord, centru și nord-est.

O înseninare temporară în cursul nopții va duce minimele spre valori apropiate punctului de îngheț în văile din regiunile intracarpatice sau chiar sub 0°C în zonele depresionare.

CITEȘTE ȘI: Primarul Timișoarei i-a anunțat pe elevii unui liceu de top din oraș că le renovează școala, dar nu le-a spus că ei nu se vor mai întoarce vreodată acolo

În a doua parte a săptămânii, vremea se va îmbunătăți și se va încălzi ușor, până spre maxime de 20 – 24°C. Dar nu pentru mult timp, pentru că în weekend se întrevede un nou episod de ploi.

Zonele de joasă presiune domină vremea din Europa

Tiparul furtunos la nivel continental se va menține și în săptămânile următoare. Prezența unei zone de înaltă presiune în regiunea Groenlandei și în nordul Atlanticului va împinge depresiunile atmosferice spre Europa pe traiectorii ceva mai sudice decât de obicei.

Acest lucru se va resimți prin mai multe perioade ploioase decât în alți ani, care pot aduce cantități însemnate de apă dacă activitatea ciclonică va cuprinde și bazinul mediteranean.

Temperaturi peste medie în România

Totuși, România se va afla adesea în sectorul cald al acestor depresiuni, astfel că ne putem aștepta și la zile călduroase, întrerupte câteodată de răciri bruște. Temperaturile vor fi, în general, peste medie, deci intervalele calde par a fi predominante.

O schimba ușoară s-ar putea produce după 20 octombrie. Zonele de înaltă presiune din nordul Europei par să se extindă spre sud, ceea ce ar aduce o vreme mai calmă și, totodată, mai rece, în țara noastră.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *