Vreme caniculară în Banat și Crișana

vreme 6

Astăzi, vremea se va menține deosebit de caldă, izolat caniculară după-amiaza, cu disconfort termic ridicat după-amiaza, când indicele temperatură-umezeală va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități pe arii relativ extinse.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza și seara la munte, unde pe arii restrânse vor fi averse și descărcări electrice, iar noaptea în extremitatea vestică, unde aceste fenomene pot fi izolate.

Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului și pe crestele montane aferente.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 29 și 35 de grade, iar cele minime între 15…16 grade în depresiuni și 21…23 de grade la deal.

Mâine, vremea va fi foarte caldă, cu disconfort termic accentuat.

Cerul va fi variabil, temporar noros îndeosebi după-amiaza și în cursul serii.

Mai ales în zonele de deal și munte, vor fi averse locale și descărcări electrice.

Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări ziua, în sudul Banatului și pe crestele montane aferente, dar și asociate averselor.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 29 și 34 de grade, iar cele minime între 15…16 grade în depresiuni și 22 de grade la deal, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.

 

radiotimisoara


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *