Visul frumos s-a terminat

baschet feminin

SCM Timişoara, o nou-promovată pe prima scenă a baschetului feminin românesc, a fost învinsă vineri aseară, scor 63-53, în deplasare, de CSM Satu Mare, în meciul cu numărul trei al seriei din sferturile de finală ale Ligii Naţionale, decisiv pentru calificarea în careul de aşi al competiţiei.

Fetele aflate sub comanda antrenorului Mihai Coldea s-au impus în prima partidă, disputată tot în sala „LPS” din oraşul situat în nord-vestul ţării, apoi s-au înclinat în propriul fief şi a fost nevoie de un al treilea meci în vederea stabilirii formaţiei care va evolua în semifinale.

Acesta a fost pierdut, însă, de alb-violetele de sub panou, care nu au reuşit să producă surpriza împotriva echipei care a încheiat sezonul regulat pe locul al doilea, la doar patru lungimi în urma campioanei ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe.

Dlesha Lloyd şi Monika Boriga Brosovszky au fost integraliste, ele punând pe tabelă 14 şi, respectiv, opt puncte. Dora Ardelean a fost cea mai bună realizatoare a grupării bănăţene, cu 15 puncte. Şi-au mai trecut numele pe lista marcatoarelor Leeza Burdgess (10p), Romina Filip (5p) şi Adina Pop (1p). Roxana Pane, Adina Stoiedin şi Ana Ivăşchescu au evoluat şi ele în partida de la Satu Mare.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *