
Vin banii, investițiile continuă!
Municipiul Timișoara se numără printre primii beneficiari ai viramentelor de fonduri efectuate de Ministerul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației în luna februarie, în contul proiectelor de investiții cu linii de finanțare asigurate prin programul național de redresare și reziliență (PNRR).
Suma intrată în conturile administrației de pe Bega pe această cale se ridică la aproape 240 de mii de lei.
Sus-amintitul minister a făcut zilele acestea și primele deconturi pentru investițiile finanțate prin programul guvernamental Anghel Saligny.
Dacă, în acest lot, n-a fost inclusă nici o unitate administrativă din județul Timiș, din celălalt județ bănățean, Caraș-Severin, a beneficiat de un virament în valoare de 170 de mii de lei comuna Constantin Daicoviciu, situată la jumătatea distanței dintre municipiile Lugoj și Caransebeș.
Suma este alocată proiectului de extindere a rețelei de gaz în satele aparținătoare acestei comune.