Viitură într-o localitate din vestul țării. Pompierii au evacuat două persoane

Cod portocaliu de viituri în vestul ţării, dar şi în alte zone

Viitură într-o localitate din vestul țării. Pompierii au evacuat două persoane

O viitură a provocat pagube, luni după-amiază, în comuna arădeană Chisindia, cel mai afectat fiind satul Păiuşeni, unde apa a ajuns până la 2,5 metri în unele locuri, fiind afectate mai multe gospodării, iar Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) a trimis pompieri militari pentru a-i ajuta pe localnici.

„Pompierii militari ai Detaşamentului Sebiş intervin cu o autospecială de intervenţie, două motopompe şi un echipaj SMURD pentru evacuarea apei din aproximativ zece gospodării inundate în urma unei viituri, în localitatea Păiuşeni. Pompierii au acţionat şi pentru evacuarea din locuinţe a două persoane”, a transmis ISU, scrie agerpres.ro.

Primarul comunei, Ionel Paşca, a declarat că nu a mai văzut niciodată o viitură atât de mare în zonă

CITEȘTE ȘI: Străzi inundate în urma ploii torențiale, în Timișoara (video)

„În sat a fost o ploaie uşoară la început, dar apoi de după deal a venit brusc o torenţială, a fost rupere de nori. Din pădurea de pe deal a venit o viitură mare, a distrus pe aici podeţe, că s-au umflat pâraiele.

În unele locuri din satul Păiuşeni apa a fost de 2,5 metri. Avem pagube în gospodării, dar din fericire nu avem victime”, a declarat edilul.

Conform sursei citate, echipele primăriei intervin cu utilaje.

ISU Arad a intervenit, luni, şi în comuna Bata, unde aproximativ 20 de gospodării au fost afectate de inundaţii în urma unei ploi torenţiale.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *