Viitorii parlamentari ai PSD Timiș au o sarcină clară: să susțină la nivel central toate proiectele administrative majore ale județului Timiș

Grindeanu: Într-un accident pe autostradă e cam de evitat să ieși din mașină

Organizația Timiș a Partidului Social Democrat și-a stabilit lista finală a candidaților pentru Parlament, în urma unui demers în premieră la nivel județean. La inițiativa președintelui Sorin Grindeanu, social-democrații au lansat o largă consultare a primarilor, consilierilor municipali din Timișoara și Lugoj și a consilierilor județeni, care au acordat un punctaj tuturor celor care și-au exprimat intenția de a candida.

Astfel, prima poziție la Camera Deputaților va fi ocupată de Călin Dobra, președintele executiv al PSD Timiș, fost vicepreședinte al consiliului județean, iar la Senat a fost desemnat Eugen Dogariu, fost prefect al județului. Pe lista pentru Cameră mai figurează Alfred Simonis, consilier municipal, Adrian Pau, consilier județean, Bianca Gavriliță, consilier județean, Matei Suciu, senator, în timp ce la Senat poziția secundă va fi ocupată de deputatul Adrian Diaconu.

„Am optat pentru un exercițiu democratic transparent și deschis tuturor primarilor și aleșilor noștri județeni și municipali. Astfel, am demonstrat că am trecut la un alt nivel în interiorul partidului nostru, bazat pe asumare și încredere. Colegii care ocupă locurile considerate de noi eligibile – conform rezultatelor de la locale – au ca sarcină principală să funcționeze ca o echipă omogenă, care să susțină la nivel central toate proiectele administrative majore ale județului Timiș.

Pe de altă parte, le-am cerut să lucreze împreună la mai multe proiecte legislative de viitor în domeniul protecției sociale și aici mă refer la școlile speciale, la centrele pentru persoane cu nevoi speciale și în privința educației, cu țintă învățământul preuniversitar”, a declarat președintele PSD Timiș, Sorin Grindeanu.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Viitorii parlamentari ai PSD Timiș au o sarcină clară: să susțină la nivel central toate proiectele administrative majore ale județului Timiș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *