Video! Scene dramatice la Cupa Africii: opt persoane au murit pe stadion înainte de meciul Camerun – Insulele Comore

Video! Scene dramatice la Cupa Africii: 8 persoane au murit pe stadion înainte de meciul Camerun - Insulele Comore

Cel puţin opt persoane au murit şi alte zeci au fost rănite în urma unei busculade la stadion înainte de meciul Camerun – Insulele Comore, de la Cupa Africii pe Naţiuni, informează BBC.

Potrivit imaginilor, mii de persoane au încercat să intre pe stadionul Paul Biya din Yaounde, cu o capacitate de 60.000 de locuri, dar care a putut primi spectatori doar în proporţie de 80 la sută.

Printre morţi se numără un copil, potrivit unui raport al Ministerului Sănătăţii, obţinut de agenţia de presă AFP.

Potrivit mai multor oficiali, 50.000 de persoane au încercat să intre la acest meci.

Jurnalista Leocadia Bongben, care a fost la meci, a declarat că a observat multă agitaţie într-una din zonele pentru fani din afara stadionului.

CITEŞTE ŞI: VIDEO! O tânără s-a filmat în timp ce înțepa prezervative într-un supermarket, produsele fiind puse apoi pe raft

„Oamenii au început să strige. După un minut a venit o ambulanţă pe stadion, dar când am ajuns la locul respectiv, poliţia nu ne-a lăsat să ne apropiem”, a spus jurnalista, care susţine că a primit o listă cu opt oameni care şi-au pierdut viaţa, conform HotNews.ro.

Într-un comunicat de presă, Confederația Africană a anunţat că „investighează situaţia şi încearcă să aibă mai multe detalii despre ceea ce s-a întâmplat”.

Foto: Sky News


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *