VIDEO. Pompierii din vestul ţării au fost chemaţi să salveze lebedele de pe o baltă care a îngheţat

lebede

Misiune inedită pentru pompierii arădeni care au fost chemaţi, miercuri după masă, ca să salveze mai multe lebede care au rămas blocate pe o baltă de la marginea municipiului Arad, care îngheţase, iar pentru păsări rămăsese doar un ochi de apă.

Lebedele au rămas blocate pe baltă de la fosta cărămidărie de la marginea municipiului Arad. Lebedele s-au stabilit în zona de la sfârşitul anului 2016. Un localnic le ducea zilnic de mâncare şi câteva zile la rând, omul a spart şi gheaţă de la mal. Când a văzut că păsările încep să moară, bărbatul a sesizat autorităţile.

„Am găsit lebedele acestea pe baltă lângă pădure înainte de Crăciun, au fost în total 16. După una-două zile am găsit una moartă pe mal. De atunci în fiecare dimineţa vin. Vreo trei zile am spart gheaţă de la mal, unu-doi metri, că să nu ajungă câinii la ele că să le mănânce. După care au rămas numai zece lebede. Vreo trei zile le-am adus mâncare, pâine. Ieri dimineaţă au fost zece, când am venit azi dimineaţă (miercuri – n.r.) mai erau nouă. Ele nu au spaţiu unde să înoate, să îşi caute să se hrănească din cauza că apă este îngheţată şi luciul de apă este foarte mic unde sunt ele”, a povestit un localnic.

Biologii spun că relocarea lebedelor pe răul Mureş nu este o soluţie, pentru că păsările s-ar întoarce pe baltă pe care s-au obişnuit.

„Aceste lebede sunt lebede care le avem tot timpul la noi în ţară, sunt o specie care migrează doar local, doar parţial, căutăndu-şi liniştea în locuri… cum vedeţi zona această. În mod normal, în habitate de genul acesta, liniştite, chiar şi acum când habitatul li s-a restrâns nu au nicio problemă din cauzele aceste naturale, problemele sunt factorii antropici, câinii şi oamenii”, a declarat Gabriel Herlo, biolog la Parcul Natural Lunca Mureşului.

Aşa că pompierii au mers pentru a sparge gheaţă de pe baltă. Accesul pompierilor în zonă a fost insă extrem de dificil drumurile fiind blocate de cantităţi mari de moloz aruncate ilegal, scrie mediafax.ro.

„O echipă de primă intervenţie şi cercetare s-a deplasat la lacul din apropierea pădurii municipiului Arad, unde a fost fosta fabrică de cărămidă, pentru a vedea situaţia unor lebede care din cauza îngheţării luciului de apă nu mai putea supravieţui pe lac.

În urmă cercetării făcute la faţă locului s-a luat măsură solicitării intervenţiei echipajului specializat în deblocare-salvare, care a intervenit cu patru subofiţeri cu ajutorul echipei de scafandrii. Intervenţia a fost dificilă din cauza frigului şi grosimii stratului de gheaţă şi de asemenea imposibilitatea deplasării autospecialei care transporta barcă până în apropeirea lacului, astfel că barcă a fost cărată pe jos, subofiţerii îmbrăcaţi în costumele speciale de scafandrii au intrat în apă pentru a sparge gheaţă şi a ajută păsările să supravieţuiască”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, căpitan George Pleşca.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *