Un tânăr de 20 de ani din Brăila a fost reţinut duminică, el fiind acuzat că a înjunghiat un bărbat în urma unui conflict legat de o maşină, după care a intrat cu maşina în două persoane aflate pe centura oraşului şi în alte două persoane care erau în parcarea unui centru comercial.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Brăila, tânărul de 20 de ani a avut un conflict, în comuna Cazasu, cu un bărbat, în legătură cu un autoturism.
Surse din rândul anchetatorilor spun că tânărul luase cu ceva timp în urmă maşina să o încerce, iar duminică cei doi urmau să se înţeleagă. În urma conflictului verbal, tânărul l-a înjunghiat pe bărbat, după care a luat maşina, iar pe centura oraşului Brăila a intrat în doi pietoni.
Tânărul a ajuns până în parcarea unui centru comercial, unde a intrat într-un grup de persoane, rănind alte două persoane.
”Nu se ştie încă dacă a consumat ceva înainte de a urca la volan, poliţişti fac cercetări la faţa locului. Cert este că bărbatul de 20 de ani a fugit de la locul producerii accidentelor, dar a fost prins de poliţişti”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, Laura Dan.
Tânărul a fost reţinut.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ştefan Stoian, a declarat pentru MEDIAFAX că din primele informaţii reiese că între victime sunt şi unele rănite grav.
”Se pare că sunt şi răniţi în stare greavă. Au fost trimise să intervină o ambulanţă a Serviciului Judeţean de Ambulanţă, o autospecială SMURD şi elicopterul SMURD”, a spus Ştefan Stoian, conform mediafax.ro.