Victorie preţioasă cu ultima clasată >> ACS Poli Timişoara – Juventus Bucureşti 2-0 (1-0)

ACS Poli Juventus Bucuresti

Alb-violeţii au câştigat duelul cu ultima clasată şi au scăpat momentan de locurile retrogradabile.

A fost 2-0, vineri, pe stadionul „Dan Păltinişanu”, în partida cu Juventus Bucureşti, formaţie care pare să se îndrepte deja spre eşalonul secund, de unde promovase în vara trecută.

Prima reuşită i-a aparţinut lui Wallace – reluare în propria poartă din careu (min. 7).

A urmat un joc încâlcit, fără orizont, greu de privit, cu puţine ocazii de poartă. Deşi a trimis în teren trei fundaşi şi cinci mijlocaşi, Neaga a privit în multe rânduri cum Raţ îi caută cu pase lungi pe Drăghici şi Roman, iar mingea ajunge la adversari.

Şi totuşi, cei care au găsit drumul spre gol au fost timişorenii. Vaşvari l-a învins pe Gavrilaş dintr-o lovitură de pedeapsă obţinută de Drăghici (min. 49), iar la adăpostul unui avantaj liniştitor alb-violeţii au început să se găsească mai uşor pe dreptunghiul verde, să menţină posesia şi chiar să mai pună în pericol poarta trupei din capitală.

Nu au mai marcat, însă au stat sus, iar uneori au rupt ritmul, forţând faulturi ale adversarilor şi demonstrând că fotbalul este un sport la care totuşi se pricep. Din păcate, problemele financiare rămân nerezolvate, iar acestea afectează tot mai mult moralul băieţilor lui Neaga, aşa cum a recunoscut la final tânărul antrenor al formaţiei de pe Bega.

ACS Poli Timişoara: Straton – Străuţ, Cînu, Raţ – Artean, Vaşvari – Munteanu (Ciucur ’84), Bîrnoi (Velcotă ’67), Ţigănaşu (Oliva ’44) – Roman, O. Drăghici. Rezerve neutilizate: Curileac, Haruţ, Enescu, Zaluschi. Antrenor: Adrian Neaga.

Juventus Bucureşti: Gavrilaş – Dima, Walace, Leca, D. Popescu – Balgiu (C. Petre ’68) – L. Drăghici (Neacşu ’56), Acolatse, Băjenaru, Nicoară (Constantinescu ’59) – Ciobanu. Rezerve neutilizate: Drăghia, Simion, Kardes, Fl. Ştefan. Antrenor: Marius Baciu.

Cartonaşe galbene: Bîrnoi ’17, Roman ’62.

Arbitri: Cătălin Popa (la centru), Sebastian Stoianov, Gabriel Stroe (asistenţi).

Sursa foto: acspoli.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *