Victor Ponta se cere din nou lider la PSD

Ponta Dragnea

Deși mai sunt aproape două săptămâni până când Liviu Dragnea va afla sentința pe fond a judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, apropiații lui Victor Ponta rămași în PSD îl dau deja pe fostul premier ca succesor de urgență în Kiseleff.

 

S-a lansat o serie de zvonuri potrivit cărora, în eventualitatea în care Liviu Dragnea va fi condamnat cu executare, partidul va rămâne în pană de lider și va apela la Victor Ponta.

 

În opinia fidelilor fostului prim-ministru și lider al socialiștilor, Ponta ar fi singura variantă care să repună formațiunea în drepturi, să reinstituie democrația în partid, să poată asigura o guvernare performantă și să reducă din avântul celor de la ALDE. Numai că pesediștii se înghesuie să nege acest zvon sau pur și simplu refuză să facă astfel de declarații pe o strategie pe care o numesc ”hazardantă”.

 

Motivația acestora fie se leagă de teama reacției ulterioare a actualului lider, Liviu Dragnea, fie pur și simplu este respinsă pe principiul anulării căderii drobului de sare.

Două amenințări pândesc pe termen lung

”Nu se va pune problema niciodată să-l chemăm noi, ca partid, pe Victor Ponta înapoi. Noi n-am uitat ceea ce a făcut rău pentru acest partid fostul lider și premier al nostru, care acum continuă să ne atace o mare parte din colegi, inclusiv pe președinte, de sub acoperișul ProRomânia….PSD are o pepinieră suficient de mare de lideri pentru cel mai sumbru scenariu, scenariu care nu are sorți să se îndeplinească pentru că Dragnea nu e vinovat, ci îl vor vinovat și terfelit pe la televiziuni cei care formează statul paralel”, ne-a declarat unul dintre liderii PSD.

 

Acesta a preferat să-și susțină punctul de vedere prin anonimat pentru că, prin declinarea identității crede că ar alimenta ”scenarita” apropiaților lui Ponta care au rămas în PSD. În opinia acestuia, fostul premier încearcă să-i sape groapa politică lui Liviu Dragnea de pe acum deși acesta mai are ceva vreme de așteptat până pe 29 mai, ziua pronunțării unui prim verdict în dosarul DGASPC Teleorman.

 

Deși membrii actualei conduceri a socialiștilor nu îl iau în serios pe Victor Ponta, aceștia admit că, în funcție de evoluția dosarelor lui Liviu Dragnea în instanțe, depinde și revigorarea lui Victor Ponta în politică.

 

Mai concret, fostul premier ar putea ajunge, pe termen lung, o opțiune politică pentru nemulțumiții din PSD, precum și pentru cei care nu vor mai avea loc pe listele socialiștilor la următoarele alegeri. Primele teste privind o posibilă refugiere a unor insurgenți din PSD ar putea fi susținute la europarlamentarele din luna mai a anului viitor. Dar asta strict în condițiile în care, până atunci Liviu Dragnea nu va avea vreun verdict definitiv de condamnare cu executare.

 

Discuțiile ”de principiu” lansate de ProRomânia

 

Imediat după achitarea sa, Victor Ponta nu a pierdut niciun minut, încercând din răsputeri să racoleze pesediști. O parte dintre liderii din teritoriu au fost invitați la o discuție ”de principiu” sau ”amicală” cu fostul lor superior ierarhic. Se știe în Kiseleff că în plasa întinsă de Ponta au căzut, rapid, câțiva primari cu care acesta a avut o relație mai apropiată.

 

De asemenea, și alți baroni socialiști au catadicsit să-i răspundă la apel liderului ProRomânia însă fără să ajungă la discuții fundamentale. Victor Ponta a confirmat, indirect, respectivele discuțiile cu baronii din PSD, afirmând că imediat după achitare a început să fie sunat de foarte mulți dintre foștii colegi.

 

Apropiații fostului lider mai susțin și faptul că Victor Ponta le-ar fi declinat oferta baronilor PSD, cărora le-a spus că nu dorește o revenire în PSD pentru că drumul său politic este altul.

 

Numai că pesediștii care l-au felicitat pe fostul șef pentru victoria în justiție spun că Ponta a fost cel care i-a invitat la discuții și nu invers, după cum au lansat zvonul cei rămași în cercurile acestuia.

Se tem de mânia lui Dragnea

Pesediștii din prima linie se tem atât de verdictul judecătorilor, dar și de o reacție ulterioară unei decizii favorabile, primite de Liviu Dragnea. Și asta pentru că orice joc la dublu și în PSD și cu Victor Ponta nu va scăpa netaxat de actualul lider, după cum istoria recentă o certifică și cu cei doi premieri ai anului trecut, cât și cu o serie de alte execuții dictate de centru.

 

”Din punctul meu de vedere, ar trebui să se meargă spre o achitare pentru Liviu Dragnea. E clar că este un proces politic în cazul lui Liviu Dragnea și eu sper din toată inima că instanța să vadă acest lucru”, a deschis ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, seria declarațiilor de susținere a șefului său de partid, scrie cotidianul.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *