Victor Ponta: „Datorită Pro România, PSD ori se schimbă, ori dispare”

ponta timisoara 1

Victor Ponta a declarat, astăzi, la Timişoara, că, dintr-o anumită perspectivă, Pro România se aseamănă cu USR: „E bine că există USR, pentru că obligă PNL să se schimbe.

Altfel, va dispărea. La fel şi Pro România, care obligă PSD ori să se schimbe, ori să dispară.

Aşa s-a întâmplat în toată Europa. Apar forţe dinamice, iar dacă cei vechi nu înţeleg cum stau lucrurile, vor ajunge la cinci la sută”.

Fostul premier şi-a continuat tirul acuzator la adresa lui Liviu Dragnea, spunând că liderul PSD doreşte teleormanizarea întregii ţări, aceasta fiind forma cea mai retrogadă din România.

Într-un atac la adresa PSD s-a lansat şi Mihai Tudose, prezent, de asemenea, la Timişoara, care a avertizat asupra riscului ca Aeroportul Internaţional „Traian Vuia” Timişoara să fie înstrăinat prin Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, instrument prin care se încearcă vânzarea celor mai profitabile companii din România.

Întrebat când va veni şi Sorin Grindeanu în Pro România, Victor Ponta a răspuns, mai în glumă, mai în serios: „La momentul oportun. Eu nu am dubii. Poate domnul Tudose are”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *