Vestea momentului pentru toți românii care s-au vaccinat! Klaus Iohannis a făcut chiar el anunțul

Începe Loteria de Vaccinare. Premiile sunt uriașe. Când au loc extragerile

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat marți că, atunci când dozele de vaccin vor fi suficiente, este posibil să existe niște beneficii pentru cei care s-au vaccinat. De asemenea, președintele a spus că autoritățile vor deschide noi posibilități de vaccinare, centrele de vaccinare vor fi tot mai accesibile, iar treptat se va renunța la programări, conform Capital.

„Încurajarea vaccinării poate să meargă până acolo unde persoanele vaccinate vor putea să beneficieze de un acces mai facil în anumite zone și persoanele nevaccinate să beneficieze și ele de anumite măsuri. Până acum, am avut relative puține doze de vaccin și a fost nevoie de o programare strictă și pe categorii.

Într-un viitor previzibil, cam la sfârșitul lui mai sau în iunie, vom avea suficiente doze pentru oricine dorește să se vaccineze și atunci cu siguranță va apărea întrebarea dacă oricine se poate vaccina, atunci cei care se vaccinează, înțeleg nevoia acestei campanii naționale, trebuie să simtă acest lucru și prin anumite măsuri administrative.

Deci este foarte posibil ca, la un moment dat, repet atunci când vor fi suficiente doze disponibile pentru oricine, să existe o încurajare pentru cei care s-au vaccinat”, a declarat marți președintele Klaus Iohannis.

Continuarea pe Capital.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Vestea momentului pentru toți românii care s-au vaccinat! Klaus Iohannis a făcut chiar el anunțul

  1. Așa se naște nazismul. Cu interdicții, segregări, centre de exterminare. Vedeți și pe activenews.ro ce grozăvii ne așteaptă. Presiunea pe vaccinare spune totul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *