Verdict în cazul pașapoartelor de vaccinare. E sau nu discriminare

pasaport de vaccinare

Președintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba, a comentat controversa privind pașaportul celor care se vaccinează, dar și beneficiile pe care aceștia le-ar putea avea. Este discriminare? Este posibil așa ceva?

El este de părere că da: „conform legilor UE, se pot impune restricții și se pot solicita astfel de condiții tocmai pentru a se proteja sănătatea publică”, a spus Csaba la Digi24, conform stiripesurse.ro.

„La nivelul UE avem Directiva 38 din 2004 privind dreptul la libera circulație și dreptul de ședere în UE, una dintre excepții – când poți impune restricții, este tocmai sănătatea publică. Art 29 spune clar că sunt boli care justifică măsuri de restricționare a liberei circulații, boli cu potențial pandemic, așa cum sunt definite de OMS, boli infecțioase contagioase.

Potrivit legilor UE, statele membre au și posibilitatea legală să impună restricții ale libertății de circulații și a dreptului de ședere când trebuie să protejeze sănătatea publică.

Solicitarea de teste sau de certificate de vaccinare nu va fi neapărat o formă de discriminare. Suntem într-o perioadă de vaccinare, trebuie să punem accent pe transparență și informare cu privire la procesul de vaccinare, ca populația să aibă încredere și să decidă informat dacă se vaccinează sau nu, să insistăm pe aceste aspecte de informare.

Astfel, conform legilor UE, se pot impune restricții și se pot solicita astfel de condiții tocmai pentru a se proteja sănătatea publică. Să încercăm să fim calmi și să ne străduim a informa populația corect cu privire la procesul de vaccinare și la condițiile de deplasare si de transport”, a explicat Asztalos Csaba la postul de televiziune Digi24.

Foto: unica.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Verdict în cazul pașapoartelor de vaccinare. E sau nu discriminare

  1. Nu stiu de ce este o discutie acest pasaport…. normal este ca cei vaccinati sa poata fi mai liberi sa circule. Nu este nici o discriminare sa poti sa circuli daca te-ai vaccinat fatza de cei nevaccinati. Restrictiile sunt din cauza peticolului infectarii cu aceasta nenotocire de virus, iar daca pericolul este eliminat(sau cel putzin foarte mult redus) atunci restrictiile trebuie ajustate in concordanta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *