Vămile din vestul țării, luate cu asalt. Aglomerație și nervi

80 de minute de așteptare la frontiera din vestul țării

Pe fondul măsurilor de relaxare care au intrat în vigoare luni, privind exceptarea de la măsura de carantinare/izolare la locuinţă a persoanelor care sosesc din mai multe țări, se înregistrează valori de trafic crescute la graniţa cu Ungaria, în principal prin PTF Nădlac I şi Nădlac II-Autostradă.

CITEȘTE ȘI: Nu se mai termină: o nouă alertă de fenomene meteo extreme în vestul țării. Cod portocaliu

Conform Poliției de Frontieră, numai în primele opt ore de la ridicarea restricţiilor, prin cele două puncte de frontieră au efectuat formalităţile de frontieră pentru a intra în ţară aproximativ 4.500 de persoane.

Inevitabil, s-au format cozi, iar unii dintre cei care se așteptau să ajungă mai ușor acasă s-au enervat teribil văzând că sunt nevoiți să aștepte mai multă vreme. Mulți dintre ei mai aveau o perioadă de așteptare la activ, pentru că opriseră prin parcări din Ungaria în așteptarea momentului în care ar fi putut intra în România fără să intre în izolare.

La un moment dat, timpul de așteptare a ajuns la trei ore, iar șoferii aflați în coloană au început să claxoneze, în semn de protest.

În prezent, la Nădlac I sunt deschise la intrarea în ţară șase artere de control, iar la Nădlac II-Autostradă 10 benzi (6 pentru turisme, 2 pentru autocare şi 2 pentru camioane), fiind folosită la maxim capacitatea permisă de infrastructura celor două puncte de trecere. În plus, pentru efectuarea formalităţilor cu celeritate, poliţiştii de frontieră folosesc 20 de staţii mobile.

„Reamintim că la graniţa cu Ungaria sunt operaţionale 11 puncte de trecere a frontierei (8 în regim internaţional pentru persoane, turisme şi camioane şi 3 pentru lucrătorii transfrontalieri), sens în care recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea”, conform Poliției de Frontieră.

Formalitățile de frontieră necesită un timp mai mare de procesare ca urmare a faptului că pe lângă controlul specific la intrarea în țară, persoanele completează o declaraţie pe proprie răspundere, iar reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică efectuează triajul epidemiologic.

„În contextul măsurilor de relaxare, venim cu precizarea că pentru persoanele care vin în România din ţările care fac obiectul excepţiei de la carantinare/izolare, dar care, înaintea plecării din ţara respectivă, nu au stat cel puţin 14 zile pe teritoriul acesteia intră în carantină/izolare la locuinţa/ locaţia declarată, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparţinătorii, după caz”, arată sursa menționată.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *