
Va ninge în ianuarie? Meteorologii au emis evoluțiile valorilor termice și a precipitațiilor pentru următoarele patru săptămâni
Valorile termice se vor menține mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă și în luna ianuarie, în întreaga țară, anunță Administrația Națională de Meteorologie.
Săptămâna 26.12.2022 – 02.01.2023
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în vest, nord-vest și la munte.
CITEȘTE ȘI: Romeo Dunca, implicat într-un accident de circulație: „Mulțumesc lui Dumnezeu, sunt bine, mâine sunt la lucru!”
Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în zona Carpaților Meridionali și în Munții Banatului
Săptămâna 02.01.2023 – 09.01.2023
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări, dar mai ales în nord, nord-est, nord-vest, centru și la munte.
Cantitățile de precipitații vor fi deficitare la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile vestice și în zona montană aferentă.
Săptămâna 09.01.2023 – 16.01.2023
Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
Regimul pluviometric va fi local deficitar în regiunile intracarpatice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
Săptămâna 16.01.2023 – 23.01.2023
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații vor avea o tendință ușor deficitară în regiunile intracarpatice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 2002-2021, transmit meteorologii.
Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.
Foto: arhivă cu rol ilustrativ